Cosmin Poteraș despre inechități din sistemul de pensii
Parlamentarul Cosmin Poteraș, candidat pentru un nou mandat în Camera Deputaților pe listele REPER, atrage atenția asupra inechităților din sistemul de pensii.
Articol de Camelia Vlad, 15 Noiembrie 2024, 19:15
Într-o intervenție de la tribuna Parlamentului în timpul dezbaterii privind legea pensiilor speciale, politicianul pune la îndoială principiul contributivității în cazul românilor care, în prezent, primesc pensii mai mari decât salariile obținute în perioada în care erau activi pe piața muncii.
”Unde este, stimați colegi, principiul contributivității, atunci când poți să ieși la pensie cu o pensie mai mare decât salariul? Cam ce algoritm contributiv ar permite acest lucru? Unde este echitatea, în condițiile în care am reintrodus excepții de categorii profesionale din domeniul juridic, care pot beneficia de vechimea similată celei de magistrat. Adică poți fi jurist mulți ani, după care faci 1-2 ani de magistratură și ieși cu pensie specială. Îmi pare rău, dar nu vorbim de echitate”, a spus Cosmin Poteraș.