Kirsch Gabriel-Francisc: “Familiile tinere trebuie încurajate”
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România a intrat în campania pentru alegerile prezidențiale și parlamentare cu 5 teme de promovare electorală.
Articol de Camelia Vlad, 08 Noiembrie 2024, 19:15
Acestea se referă la susținerea familiei, a educației, a antreprenoriatului și, în general, a cetățenilor țării, punând statul pe plan secund, după principiile: „respect pentru plătitorii de taxe, putere pentru antreprenori” și „mai mult pentru cetățeni, mai puțin pentru stat”.
Candidatul UDMR Brașov la Camera Deputaților, Kirsch Gabriel-Francisc, spune că și-ar dori „mai mult pentru familie, mai puțin pentru stat”:
“Familiile tinere trebuie încurajate. Creșterea copiilor să fie cât mai ușoară, iar părinții care aleg ca să aibă mai mulți copii să poată să-și mențină locurile de muncă și, dacă doresc o carieră, aceasta să nu fie afectată de faptul că au mai mulți copii; mai multe creșe pentru copii, muncă flexibilă pentru mamele tinere, locuințe pentru familii tinere”, a spus Kirsch Gabriel-Francisc.