George Simion: Investiții în infrastructura rutieră
Președintele AUR, George Simion, își propune să investească în infrastructura rutieră pentru a revigora turismul românesc.
Articol de Petruţa Dinu / Radio România Actualităţi, 28 Octombrie 2024, 12:00
Este una din măsurile incluse în planul Simion, program cu care președintele AUR candidează la alegerile prezidențiale.
“Marea majoritate a turiștilor astăzi vin pe cale rutieră. De aceea autostrada A2 trebuie legată urgent și trebuie urgentată legarea sudului litoralului de autostrada A2 și continuarea autostrăzii. De aceea toate lucrările de infrastructură rutieră trebuie finalizate, pentru că altfel vorbim degeaba de turism dacă nu avem infrastructură”, a spus George Simion.