Kelemen Hunor: Stoparea declinului demografic
Liderul UDMR, Kelemen Hunor, se angajează prin programul său prezidenţial "Raţiunea salvează naţiunea" să vină cu soluţii pentru rezolvarea problemelor demografice.
Articol de Amalia Bojescu / Radio România Actualităţi, 08 Noiembrie 2024, 11:15
El doreşte să continue proiectele începute de UDMR pentru stoparea declinului demografic.
“Acum trei ani am tras semnalul de alarmă. Dacă nu acţionăm - am spus atunci - până în 2050 populaţia României va scădea sub 15 milioane. Pensionarii vor fi majoritari, nu forţa de muncă activă. Sistemele de asistenţă socială se vor prăbuşi. Am creat un Minister al Familiei, am oferit tinerilor şi familiilor tinere sprijin nerambursabil şi credite fără dobândă. Am început cel mai mare program de construire de creşe din istoria ţării”, a spus Kelemen Hunor.