Marcel Ciolacu: ”Un plan pentru România trebuie asumat atât de putere, cât și de opoziție”
Candidatul PSD Marcel Ciolacu a intrat în competiția pentru Palatul Cotroceni cu un plan de țară, dar și cu un angajament moral.

Articol de Amalia Bojescu / Radio România Actualităţi, 31 Octombrie 2024, 19:30
El are și un crez politic, anume că partidele de la putere trebuie să stea la masă cu cele din opoziție pentru a negocia problemele importante pentru România.
”Planul pentru România - vorbim despre venituri mai mari și putere de cumpărare pentru români, reindustrializarea României, finalizarea autostrăzilor și a întregii infrastructuri și în domeniul educației, și al sănătății. Am un crez politic: acela de a uni. Nu poate fi realizat decât împărțind puterea. Un plan pentru România trebuie asumat atât de putere, cât și de opoziție”, a spus Marcel Ciolacu.