Vocea Brașovului - 19 martie 2025
Despre performanțele Coronei am vorbit cu noua conducere a clubului brașovean - directorul Bogdan Oancea și director adjunct Silviu Prescornițoiu.

Articol de Adina Milea, 19 Martie 2025, 15:49
Corona Brașov are un sezon foarte bun la mai toate disciplinele sportive! La volei este în semifinalele Diviziei A1, atât la feminin, cât și la masculin, iar băieții au șanse mari la calificarea în finala campionatului. Echipa antrenată de Laurențiu Lică este și în finala Cupei.
La handbal feminin suntem aproape siguri de podiumul Ligii Florilor, în timp ce la hochei am ajuns în semifinalele Erste Liga. De asemenea, la baschet masculin suntem favoriți la calificarea în playoff.
În plus, grupările de volei și cea de handbal au obținut, deja, calificarea în cupele europene pentru sezonul viitor.
Și la sporturile individuale suntem bine, Corona având cei mai valoroși patinatori din România, iar la natație am avut sportiv care a participat la Campionatele Europene de Juniori si Tineret.
Despre performanțe și obiectivele din acest sezon competițional am vorbit astăzi la Vocea Brașovului cu noua conducere a clubului, directorul Bogdan Oancea și director adjunct Silviu Prescornițoiu, cei care gestionează de câteva săptămâni activitatea clubului brașovean.