"VOCEA DE RADIO". La Weekend Împreună, timp de două ore, va răsuna "Vocea de Radio"
Zeci de copii și tineri talentați din județul Brașov vor concura muzical pentru primul Mare Trofeu pus la bătaie de Radio România Brașov FM.
05 Mai 2023, 20:55
Timp de trei weekend-uri la rând, ultimele două ore ale emisiunii "Weekend Împreună" devin "Vocea de Radio"!
Zeci de copii și tineri talentați din județul Brașov vor concura muzical pentru primul Mare Trofeu pus la bătaie de Radio România Brașov FM.
Concursul "Vocea de Radio", organizat în parteneriat cu Asociația "Domy Music Star" din Sibiu, își dorește să descopere și să promoveze artiștii brașoveni. În plus, unul dintre ei, marele câștigător, va reprezenta Brașovul în etapa finală a Festivalului Internațional de Muzică Hermannstadtfest, Sibiu 2023.
"Vocea de Radio" propune un concept inedit, un concurs de muzică desfășurat, în totalitate, în studioul Radio România Brașov FM pe tronsonul emisiunii "Weekend Împreună".
Astfel, în fiecare zi de sâmbătă și duminică, 6-7 mai, respectiv 13 - 14 mai, concurenții vor intra rând pe rând la microfonul de radio și vor încerca să convingă juriul și publicul din punct de vdere muzical, dar și din perspectiva atitudinii, carismei și dialogului.
Sâmbătă, 20 Mai, tot în studioul Radio România Brașov FM se va desfășura Gala "Vocea de Radio" când vom afla premianții.
Evenimentul va fi prezentat de realizatoarea emisiunii "Weekend Împreună", Bianca Bucă, numită și "prietena copiilor și tinerilor artiști".