Ascultă Radio România Brașov FM Live

EURO 2024: Anglia s-a calificat în finală după ce a învins Olanda cu 2-1

Selecţionata Angliei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a învins echipa Olandei cu scorul de 2-1 (1-1), miercuri seara, pe BVB Stadion din Dortmund, în a doua semifinală. Anglia va întâlni Spania în finala de duminică.

REUTERS/Thilo Schmuelgen

Articol de Marian Stoica, 11 Iulie 2024, 01:02

Anglia s-a calificat în a doua finală consecutivă, eroul său fiind rezerva Ollie Watkins (90+1), care a reuşit golul victoriei într-un moment în care toată lumea aştepta prelungirile. Olandezii au deschis scorul prin Xavi Simons (7), dar englezii au egalat prin Harry Kane (18 - penalty).

''Portocala mecanică'' a început excelent şi a deschis scorul rapid, prin Xavi Simons (7), care a pătruns spre poarta adversă şi a şutat din cădere de la 22 de metri, surprinzându-l pe Pickford. Simons este al doilea cel mai tânăr jucător olandez care joacă o semifinală de Campionat European (21 de ani şi 80 de zile), după Arjen Robben (20 de ani şi 159 de zile), la ediţia din 2004.

Englezii au preluat controlul jocului şi prima oportunitate a venit în min. 13, când Kane a şutat de la 28 de metri, dar Verbruggen a respins. Un minut mai târziu, Kane a şutat peste poartă de la 12 metri, dar a fost contrat de Dumfries, iar arbitrajul video a dictat penalty, transformat de Kane (18).

Kane a înscris al treilea său gol la EURO 2024, devenind jucătorul cu cele mai multe goluri marcate la EURO în fazele eliminatorii (6), cu unul mai mult decât francezul Antoine Griezmann.

Foden a fost cel mai activ om al selecţionatei Albionului până la pauză, cu trei şanse bune de gol. În min. 23, Foden a pătruns în careu şi a trimis printre picioarele portarului, dar Dumfries a respins de pe linie. Mijlocaşul lui Manchester City a luat la ţintă bara (32), cu un şut din afara careului. Foden a mai tras de la circa 25 de metri, dar Verbruggen a reţinut (39).

Olanda s-a remarcat mai puţin în ofensivă, dar a avut o mare ocazie (30), prin Dumfries, care s-a înălţat la cornerul executat de Simons şi a trimis mingea cu capul în transversală.

Repriza secundă a fost una mai puţin interesantă, cele două echipe asumându-şi foarte puţine riscuri.

Selecţionata Oranje a trecut pe lângă al doilea gol (65), când van Dijk, care a împlinit 33 de ani în ziua meciului, a reluat din centrul careului mingea centrată de Veerman, dar Pickford a respins salvator. Simons (77) a şutat cu pământul din marginea careului, dar Pickford a fost la post.

În min. 79, Saka a trimis mingea în plasă, la pasa lui Walker, dar fundaşul s-a aflat în poziţie de ofsaid VAR şi golul nu a fost acordat.

Southgate a făcut două mutări inspirate, introducându-i pe Palmer şi Watkins, iar ultimul a reuşit să dea lovitura în final (90+1), cu un şut la colţul lung, profitând de marcajul larg făcut de fundaşul de Vrij.

Anglia a devenit prima echipă care joacă două finale consecutive la EURO după Spania, care a cucerit titlul în 2008 şi 2012.

Olanda a pierdut cinci din cele şase semifinale de EURO jucate, singura dată când a ieşit învingătoare fiind în 1988, când a cucerit trofeul.

În finala de duminică (22:00), de la Berlin, Anglia va înfrunta Spania.

FOTO: REUTERS/Thilo Schmuelgen

EURO 2024 - semifinale

Olanda - Anglia 1-2 (1-1)

Au marcat: Xavi Simons (7), respectiv Harry Kane (18 - penalty), Ollie Watkins (90+1).

Dortmund, BVB Stadion - 60.926 de spectatori

Au evoluat echipele:

Olanda: 1. Bart Verbruggen - 22. Denzel Dumfries (21. Joshua Zirkzee, 90+3), 6. Stefan de Vrij, 4. Virgil van Dijk (căpitan), 5. Nathan Ake - 24. Jerdy Schouten, 7. Xavi Simons (19. Brian Brobbey, 90+3), 14. Tijani Reijnders - 18. Donyell Malen (9. Wout Weghorst, 46), 10. Memphis Depay (16. Joey Veerman, 35), 11. Cody Gakpo.

Selecţioner: Ronald Koeman

Anglia: 1. Jordan Pickford - 2. Kyle Walker, 5. John Stones, 6. Marc Guehi - 7. Bukayo Saka (14. Ezri Konsa, 90+3), 26. Kobbie Mainoo (16. Conor Gallagher, 90+3), 4. Declan Rice, 12. Kieran Trippier (3. Luke Shaw, 46) - 11. Phil Foden (24. Cole Palmer, 80), 10. Jude Bellingham - 9. Harry Kane (căpitan; 19. Ollie Watkins, 81).

Selecţioner: Gareth Southgate

Arbitru: Felix Zwayer; arbitri asistenţi: Stefan Lupp, Marco Achmuller; al patrulea oficial: Daniel Siebert (toţi din Germania)

Arbitru video: Bastian Dankert; arbitri asistenţi video: Christian Dingert, Marco Fritz (toţi din Germania)

Cartonaşe galbene: Dumfries (17), Bellingham (72), Saka (86), van Dijk (87), Simons (90+1), Trippier (90+5).

CITEȘTE ȘI: EURO 2024: Spania este prima finalistă

EURO 2024: Spania, noua campioană a Europei, după 2-1 în finala cu Anglia
EURO 2024 15 Iulie 2024, 01:11

EURO 2024: Spania, noua campioană a Europei, după 2-1 în finala cu Anglia

Selecţionata Spaniei a câştigat Campionatul European de fotbal - EURO 2024, duminică seara, pe Olympiastadion din Berlin,...

EURO 2024: Spania, noua campioană a Europei, după 2-1 în finala cu Anglia
Finala EURO 2024 Spania-Anglia, astăzi, de la ora 22:00
EURO 2024 14 Iulie 2024, 08:50

Finala EURO 2024 Spania-Anglia, astăzi, de la ora 22:00

Spania şi Anglia se vor înfrunta în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, duminică, pe Olympiastadion din...

Finala EURO 2024 Spania-Anglia, astăzi, de la ora 22:00
A fost stabilit arbitrul finalei de la Campionatul European de fotbal
EURO 2024 11 Iulie 2024, 17:11

A fost stabilit arbitrul finalei de la Campionatul European de fotbal

Francezul François Letexier va arbitra finala EURO 2024 dintre Spania şi Anglia, care se va disputa duminică, 14 iulie, de la...

A fost stabilit arbitrul finalei de la Campionatul European de fotbal
A doua finalistă a Campionatului European de fotbal se decide astăzi
EURO 2024 10 Iulie 2024, 12:38

A doua finalistă a Campionatului European de fotbal se decide astăzi

În finală, câştigătoarea duelului Țările de Jos - Anglia va evolua în compania Spaniei, care a învins Franţa, scor 2-1.

A doua finalistă a Campionatului European de fotbal se decide astăzi
EURO 2024: Spania este prima finalistă
EURO 2024 10 Iulie 2024, 00:26

EURO 2024: Spania este prima finalistă

Selecţionata Spaniei s-a calificat în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce a...

EURO 2024: Spania este prima finalistă
Olanda a ajuns în semifinalele EURO 2024
EURO 2024 07 Iulie 2024, 00:31

Olanda a ajuns în semifinalele EURO 2024

Sâmbătă seara, Olanda a întâlnit Turcia în ultimul sfert de finală din cadrul actualei ediții a Campionatului European de...

Olanda a ajuns în semifinalele EURO 2024
Anglia s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal
EURO 2024 07 Iulie 2024, 00:18

Anglia s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal

Naționala Angliei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, după ce a învins Elveţia cu...

Anglia s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal
EURO 2024: Franţa, calificată în semifinale, după o victorie la penalty-uri cu Portugalia
EURO 2024 06 Iulie 2024, 01:26

EURO 2024: Franţa, calificată în semifinale, după o victorie la penalty-uri cu Portugalia

Selecţionata Franţei s-a calificat în semifinalele Campionatului European de fotbal - EURO 2024, găzduit de Germania, după ce...

EURO 2024: Franţa, calificată în semifinale, după o victorie la penalty-uri cu Portugalia

Ştiri din Muzică

Sting a lansat o nouă melodie, „I Wrote Your Name (Upon My Heart)”
Știri din muzică 07 Septembrie 2024, 09:56

Sting a lansat o nouă melodie, „I Wrote Your Name (Upon My Heart)”

Artistul câștigător de 17 premii Grammy, Sting, a lansat ieri prima piesă nouă de la albumul său lansat în 2021, „The Bridge”.

Sting a lansat o nouă melodie, „I Wrote Your Name (Upon My Heart)”
Selena Gomez a devenit miliardară
Știri din muzică 07 Septembrie 2024, 09:09

Selena Gomez a devenit miliardară

Actrița și cântăreața a strâns 1,3 miliarde de dolari, șa doar 32 de ani, grație companiei sale de cosmetice, potrivit...

Selena Gomez a devenit miliardară
Linkin Park şi-a prezentat noua solistă și anunță lansarea unui album
Știri din muzică 06 Septembrie 2024, 16:39

Linkin Park şi-a prezentat noua solistă și anunță lansarea unui album

Emily Armstrong este noua solistă a formației americane Linkin Park, iar în viitorul apropiat va fi lansat și un nou album,...

Linkin Park şi-a prezentat noua solistă și anunță lansarea unui album
Oasis a anunţat două concerte suplimentare la Londra
Știri din muzică 05 Septembrie 2024, 15:52

Oasis a anunţat două concerte suplimentare la Londra

Numărul de concerte a fost suplimentat datorită cererii fenomenale din partea fanilor, care îşi doresc cu disperare să vadă...

Oasis a anunţat două concerte suplimentare la Londra