EURO 2024: Szymon Marciniak va arbitra meciul Belgia - România
Polonezul Szymon Marciniak va conduce la centru, sâmbătă, de la ora 22.00, meciul Belgia - România, care va avea loc la Koln, în grupa E de la Euro-2024.
Articol de Adrian Susanu, 20 Iunie 2024, 13:16
Centralul va fi ajutat la cele două linii de Tomasz Listkiewicz şi Adam Kupsik, iar rezervă va fi Donatas Rumšas, din Lituania.
În Camera VAR se vor afla polonezii Bartosz Frankowski şi Tomasz Kwiatkowski, dar şi slovenul Nejc Kajtazovic.
Marciniak este unul din cei mai apreciați arbitri ai momentul și are în carieră mai multe meciuri importante conduse, precum finala Cupei Mondiale din 2022, câştigată de Argentina în faţa Franţei sau finala Champions League din 2023 dintre Manchester City și Inter Milano câștigată de britanici.
Înainte de meciul cu Belgia, tricolorii lui Edi Iordănescu conduc Grupa E de la Euro 2024, cu 3 puncte și cu un golaveraj mai bun față de Slovacia, care ocupă locul al 2-lea, la egalitate de puncte cu selecționata noastră.
Belgia este pe locul trei, fără punct, urmată de Ucraina. După această partidă, pentru România urmează duelul cu Slovacia, de pe data de 26 iunie, de la ora 19:00.
CITEȘTE ȘI: David Popovici, record mondial în proba de 100 de metri ștafetă