Finala EURO 2024 Spania-Anglia, astăzi, de la ora 22:00
Spania şi Anglia se vor înfrunta în finala Campionatului European de fotbal - EURO 2024, duminică, pe Olympiastadion din Berlin, de la ora 22:00.
Articol de Theodora Ghiorghiu, 14 Iulie 2024, 08:50
Partida din această seară încheie un turneu spectaculos găzduit de Germania, la care România a atins optimile de finală, după o victorie superbă cu Ucraina (3-0), eşec cu Belgia (0-2), egal cu Slovacia (1-1), toate în grupă, şi o înfrângere fără drept de apel în faţa Olandei (0-3), în optimi, scrie Agerpres.
Arbitrul român Istvan Kovacs a condus un singur meci, Cehia - Turcia (1-2), stabilind un record de cartonaşe la acest turneu.
Italia, deţinătoare trofeului, a fost marea dezamăgire a competiţiei, fiind eliminată în optimi de Elveţia. Revelaţiile au fost debutanta Georgia şi Turcia.
Spania va încerca să devină prima echipă care cucereşte patru titluri europene. ''La Roja'' este singura echipă care a câştigat două titluri consecutive la EURO, având trei titluri în palmaresul său (1964, 2008, 2012) din tot atâtea finale jucate, după ce a învins URSS, Franţa şi Germania.
Anglia nu are încă un titlu continental, dar se află la a doua finală consecutivă, după ce a pierdut-o pe cea precedentă, în 2021, chiar la Londra, în faţa Italiei, la loviturile de departajare.
Adolescentul spaniol Lamine Yamal a scris istorie devenind cel mai tânăr jucător care a jucat la EURO, în meciul cu Croaţia (3-0), la 16 ani şi 338 de zile. Apoi a devenit cel mai tânăr marcator într-o semifinală, 24 de zile mai târziu. Yamal împlineşte 17 ani sâmbătă.