PARIS 2024 - Gimnastică artistică: Simone Biles a fost cea mai bună la individual compus
Simone Biles a luat aur la individual compus, iar româncele Ana Maria Bărbosu şi Amalia Ghigoarţă au ocupat locurile 17, respectiv 22.
Articol de Adrian Susanu, 01 August 2024, 23:27
Simone Biles a cucerit medalia de aur la individual compus în cadrul concursului feminin de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice de la Paris.
Româncele Ana Maria Bărbosu şi Amalia Ghigoarţă au ocupat locurile 17, respectiv 22.
La 27 de ani, Biles, vedeta gimnasticii mondiale, a obţinut al doilea său titlu olimpic la Paris, după cel pe echipe, şi al şaselea din carieră. În total americanca are 9 medalii olimpice. Ea a câştigat duelul cu brazilianca Rebeca Andrade, în timp ce bronzul a revenit americancei Sunisa Lee.
Cu această a şasea medalie de aur, Biles o depăşeşte în palmaresul Jocurilor Olimpice pe legendara Nadia Comăneci, care are cinci medalii de aur.
În concursul de joi seara Ana Maria Bărbosu a fost a 17-a, după evoluţii bune la sărituri şi sol, dar mai puţin reuşite la paralele şi bârnă.
Amalia Ghigoarţă, locul 22, a avut la rândul ei evoluţii mai bune la sărituri şi sol şi ratări la paralele şi bârnă.
Citeşte şi: PARIS 2024 – Box: Pugilista Angela Carini s-a retras din meciul cu algerianca transgender Imane Khelif