Albert Zagidullin și-a prelungit contractul cu "lupii"
Jucătorul rus Albert Zagidullin în vârstă de 30 de ani și-a prelungit contractul cu echipa noastră.
09 Iunie 2020, 17:15
Jucătorul rus Albert Zagidullin în vârstă de 30 de ani și-a prelungit contractul cu echipa noastră. Atacantul a evoluat pentru „lupi” în a doua parte a sezonului trecut și a reușit un număr de 18 puncte în 21 de meciuri în Erste Liga.
Conducerea speră ca Zagidullin să fie legitimat ca jucător „autohton”, dosarul pentru obținerea cetățeniei române fiind într-un stadiu destul de avansat. De asemenea, Albert Zagidullin va putea întări lotul echipei naționale a României, după obținerea cetățeniei fiind deja eligibil.