Aur şi bronz pentru floretistele braşovene, în Bulgaria
Scrima de la Corona Brașov aduce din nou rezultate bune din competiţii internaţionale, de această dată prin sportivele de la floretă.
17 Februarie 2020, 16:41
Scrima de la Corona Brașov aduce din nou rezultate bune din competiţii internaţionale, de această dată prin sportivele de la floretă.
La turneul internaţional "Cupa Sofia", care s-a desfăşurat în Bulgaria, la categoria Under 14, sportivele antrenate de Matei Piukovici şi Dorin Moraru au reuşit două clasări pe podium, aur prin Enya Male şi bronz Darra Cismaş.
Rezultatele complete ale sportivelor Coronei au fost: locul 1 - Enya Male, Locul 3 - Darra Cismaş, Locul 11- Alexandra Olaru, Locul 22 - Sonia Tighinean.
Anul acesta, sportivele brașovene au mai participat la un concurs international în Republica Moldova și la Campionatul Național de cadeți, unde Enya Male a cucerit titlul de vicecampioană națională.
Pe agenda competițională viitoare figurează două competiții în Polonia și una în Ungaria.