Echipa de hochei seniori de la Corona nu va mai folosi titulatura "Brașov Wolves"
Marca Brașov Wolves este deținută de o persoană fizică, iar aceasta a solicitat încetarea utilizării logo-ului și a mărcii Brașov Wolves în toate activitățile desfășurate de club.
07 Iulie 2022, 16:03
Clubul Corona Brașov a anunțat că echipa de hochei seniori va evolua în sezonul următor exclusiv sub denumirea și însemnele clubului CSM Corona Brașov, fără ca titulatura de "Wolves" să mai fie folosită.
Marca Brașov Wolves este deținută de o persoană fizică, iar aceasta a solicitat încetarea utilizării logo-ului și a mărcii Brașov Wolves în toate activitățile desfășurate de club și/sau în relație cu sportivii, partenerii, sponsorii și consumatorii.
Echipa brașoveană a evoluat timp de 9 ani sub această denumire, imaginea fiind votată de fanii clubului în primavara anului 2013.
Sub denumirea Brașov Wolves a cucerit toate cele 4 titluri naționale din palmares.
Managementul clubului CSM Corona Brașov consideră firesc ca toate echipele și sportivii clubului să evolueze sub aceleași însemne și aceeași denumire.
„Corona Brașov este un brand puternic și consider că este normal ca toate echipele să evolueze sub acest brand și să contribuie la promovarea clubului și a orașului Brașov. Echipa de hochei va beneficia de tot sprijinul în promovarea imaginii și a rezultatelor sale și va fi parte activă în construcția imaginii clubului Corona Brașov” a declarat Radu Miclăuș, directorul demisionar al CSM Corona Brașov.