Echipa U14 a Coronei, campioana României la hochei pe gheață
Hocheiștii antrenați de Laszlo Kovacs și Raimond Fulop au obținut trofeul pus în joc, cu două victorii categorice.
28 Martie 2022, 11:56
Echipa sub 14 ani a Coronei Brașov este campioana României la hochei pe gheață.
După o finală disputată în compania echipei din Gheorgheni, hocheiștii antrenați de Laszlo Kovacs și Raimond Fulop au obținut trofeul pus în joc, cu două victorii categorice.
Playoff-ul Campionatului României s-a disputat în sistemul 2 victorii din 3 meciuri, primul meci fiind câștigat cu 5-0, iar cel de al doilea cu 6-1.
În semifinale, tinerii brașoveni au câștigat meciurile cu Miercurea Ciuc, cu 4-1, în primul meci și 3-1, în meciul al doilea.