Echipa U17 de la CSM Codlea a pierdut finala națională a Campionatului Județean
Echipa de fotbal sub 17 ani a celor de la CSM Codlea a pierdut finala națională a Campionatului Județean U 17.
29 Iunie 2023, 09:16
Echipa de fotbal sub 17 ani a celor de la CSM Codlea a pierdut finala națională a Campionatului Județean U 17, după ce a cedat cu scorul de 1-3 în finala cu SC Popești Leordeni.
Brașovenii, conduși de pe bancă de Ciprian Ursu și Ovidiu Roman, au condus cu 1-0 la pauză cu golul lui Oprea, însă, în partea secundă, ilfovenii au întors scorul.
Pentru ACSM Codlea este a doua finală națională consecutivă pierdută la U17.
Anul trecut, campioana Brașovului la această categorie de vârstă a pierdut finala cu ACS Juniorul 2014 București.