Eduard Grosu a încheiat pe locul 5 ediția cu numărul 55 a Turului Ciclist al României
Eduard Grosu a încheiat pe locul 5 ediția cu numărul 55 a Turului Ciclist al României, competiţie adjudecată de britanicul Mark Stewart.
12 Septembrie 2022, 09:02
Eduard Grosu a încheiat pe locul 5 ediția cu numărul 55 a Turului Ciclist al României, competiţie adjudecată de britanicul Mark Stewart.
Ultima etapă a turului a fost un circuit de 52 km desfăşurat în București în care s-a impus cehul Daniel Babor, care a obţinut a doua victorie din această ediţie.
Zărneșteanul Edi Grosu a terminat pe 8, iar la finalul competiției a îmbrăcat tricoul roșu pentru cel mai combativ ciclist.
Tricoul verde, de cel mai bun căţărător, a fost adjudecat de irlandezul Cormac McGeough - Wildlife Generation, iar tricoul alb i-a revenit germanului Mika Heming - ATT Investments, pentru el mai bun tânăr sportiv al cursei.
Tricoul albastru, de cel mai bun român din clasamentul general, a fost obţinut de Cristian Răileanu din echipa naţională a României.
Cea mai bună echipă a fost Bolton Equities Black Spoke.
În clasamentul general final, Stewart a fost urmat de Cristian Răileanu, la 13 secunde, şi de cehul Jakub Otruba la 14 secunde.