FOTBAL
Se încinge lupta pentru puncte, în fotbalul brașovean.
19 Noiembrie 2021, 09:24
În liga a treia de fotbal seria a cincea Olimpic Cetate Râşnov aflată pe locul patru, va evolua în deplasare la Hermannstadt 2 în etapa 13-a.
Meciul are loc vineri, de la ora 14.00, și pune față în față două echipe cu obiective diferite. Cu 19 puncte acumulate râșnovenii vor să se mențină în zona locurilor de play-off.
În aceeași serie Kids Tâmpa poate scăpa de ultimul loc în duelul cu CSO Plopeni de sâmbătă în meciul codașelor. Și SR Braşov are un meci important în etapa a 13-a a Ligii a 3-a. Elevii lui Robert Elek vor primi, duminică, de la ora 14.00, vizita lui CS Blejoi, pe Stadionul Tineretului. "Galben-negrii" sunt pe locul opt în seria a V-a, cu 12 puncte, iar cu un succes, SR-ul i-ar putea avansa o poziţie, chiar în dauna prahovenilor.