Hochei: Înfrângere pentru echipa de hochei Corona Brașov
Echipa de hochei Corona Brașov a pierdut și al doilea meci din grupa F a Cupei Continentale, scor 2 la 3 contra celor de la Aalborg Pirates.
Articol de Adrian Susanu, 17 Noiembrie 2024, 09:02
În ciuda înfrângerii, brașovenii au avut multe momente bune de joc în fața unei echipe puternice din Europa. Danezii au fructificat trei momente de joc în superioritate, marcând golul victoriei în ultimul minut de joc.
Pentru Corona, golurile au fost marcate de Albert Zagidulin, asistat de Evgheni Skachkov și Tamas Gajdo respectiv Evgheni Skachkov asistat de David Levin.
Cu două înfrângeri în primele două meciuri din grupă, brașovenii nu mai au nicio șansă să treacă în faza finală a Cupei Continentale, acolo unde s-au calificat în schimb danezii.
În ultimul joc al grupei, Corona va evolua astăzi, la ora 15:00, contra celor de la Grenoble. Francezii luptă de la distanță pentru calificare cu cei de la Katowice.