Julius Penzes îi va antrena pe "lupi" şi în sezonul viitor
Antrenorul care a calificat România în cel de-al doilea eşalon valoric al hocheiului mondial va antrena Corona Wolves Braşov
04 Iunie 2019, 06:20
Antrenorul Julius Penzes, care a pregătit echipa Braşovului la sfârşitul sezonului trecut şi a condus-o spre adjudecarea titlului national la hochei, a semnat un nou contract cu echipa Corona Braşov, valabil un an, cu posibilitate de prelungire. De asemenea, Penzes va fi, în continuare antrenorul echipei naţionale a României, care a promovat recent în al doilea eşalon al hocheiului mondial. Penzes a avut de ales între Kazahstan şi România, preferând echipa Braşovului. În viitorul sezon oficial, Corona Braşov va fi angrenată în mai multe competiţii, Campionatul Naţional, Cupa României, Erste Liga dar şi Cupa Continentală, dedicată câştigătoarelor campionatelor din ţările europene.