Liverpool e regina Europei
Liverpool a câştigat Champions League după ce a învins în finala de la Madrid formația engleză Tottenham Hotspur cu scorul de 2-0 (1-0).
02 Iunie 2019, 05:37
Partida de pe Estadio Metropolitano a început cum nu se putea mai prost pentru Tottenham. Mane a centrat din stânga iar Moussa Sissoko a oprit mingea cu mâna în suprafața de pedeapsă. Arbitrul Damir Skomina a dictat penalty pentru Liverpool, iar egipteanul Mohamed Salah l-a învins pe Loris şi astfel "cormoranii" conduceau cu scorul de 1-0 încă din minutul doi al finalei. Meciul nu a fost unul spectaculos, iar Liverpool a dat lovitura pe final atunci când belgianul Divock Origi a înscris în minutul 87 cu un şut perfect la colţul lung şi i-a scăpat de emoţii pe fanii echipei de pe Merseyside.
S-a terminat 2-0, iar Liverpool câştigă a şasea Ligă a Campionilor din istorie. Cormoranii au jucat şi în sezonul trecut finala Champions League, dar au fost învinşi de real Madrid. Pentru tehnicianul trupei din oraşul legendarilor The Beatles, germanul Jurgen Klopp, a fost a treia finală de Chmapions League din carieră, însă a fost prima câştigată. De partea cealaltă, Tottenham a atins cea mai bună performanţă din istoria clubului, prin calificarea în ultimul act al celei mai importante competiţii europene.