Marin Mitran a revenit, dar pentru adversari
Amicalul FC Brașov - Ceahlăul Piatra Neamț a marcat revenirea pe Stadionul Tineretului a lui Marin Mitran.
16 Iulie 2023, 16:28
Amicalul FC Brașov - Ceahlăul Piatra Neamț a marcat revenirea pe Stadionul Tineretului a lui Marin Mitran.
Fostul conducător al brașovenilor, actual președinte la gruparea din Moldova a fost cel care a supervizat pe final de mandat procesul de licențiere al galben-negrilor, proces respins însă în comisiile federației.
Acum, acesta se declară surprins că brașovenii nu au luat licența pentru liga a doua și spune că el a lăsat în seama colegilor săi responsabilitatea dosarului.
Brașovenii așteaptă acum decizia Tribunalului de Arbitraj Sportiv pentru a ști dacă vor începe noul an competițional în liga a doua.
Brașovenii au depus actele necesare la TAS și așteaptă răspunsul instituției de la Lausanne. Noul sezon în Liga a doua începe pe 5 august, iar o decizie finală trebuie luată până la finalul acestei luni.