Ascultă Radio România Brașov FM Live

Noul şef al Centrului de copii şi juniori Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

Valentin Suciu, antrenorul care a fost aproape de a o prelua pe FC Brașov, în această vară, a fost numit şef al Centrului de copii şi juniori al lui Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Sursa foto: Facebook / Sepsi OSK

14 Iulie 2022, 09:26

Valentin Suciu, antrenorul care a fost aproape de a o prelua pe FC Brașov, în această vară, a fost numit şef al Centrului de copii şi juniori al lui Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.

Suciu s-a aflat în discuții avansate cu președintele galben-negrilor Marin Mitran, dar acesta a ales, într-un final, să meargă pe mâna lui Dan Alexa.

În cadrul academiei celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe, se află foarte mulți tineri fotbaliști brasoveni, dar și antrenori care au strânsă legătură cu fotbalul brașovean, precum Marin Barbu și Lucian Nicolau.

Valentin Suciu şi-a început cariera de antrenor la FC Zagon, iar apoi a reuşit să o ducă pe Sepsi Sf. Gheorghe până în prima ligă din liga a patra.

A antrenat apoi lFK Csikszereda Miercurea Ciuc, alături de care a promovat în Liga a 2-a în 2019.

Echipele de volei de la Corona, premiate de municipalitate
Ştiri locale 17 Aprilie 2025, 20:00

Echipele de volei de la Corona, premiate de municipalitate

Secția de volei a clubului Corona Brașov a avut, pentru al doilea sezon consecutiv, rezultate de excepție. Situația este,...

Echipele de volei de la Corona, premiate de municipalitate
Fotbal: SR Brașov - CSO Plopeni, vineri seara, pe Stadionul Tineretului
Ştiri locale 17 Aprilie 2025, 13:45

Fotbal: SR Brașov - CSO Plopeni, vineri seara, pe Stadionul Tineretului

Meciurile de fotbal din seria a 6-a a Ligii a 3-a se joacă toate vineri, de la ora 17.00, în acest final de...

Fotbal: SR Brașov - CSO Plopeni, vineri seara, pe Stadionul Tineretului
Parteneriat pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Ştiri locale 17 Aprilie 2025, 12:03

Parteneriat pentru dezvoltarea fotbalului juvenil

Cluburile de fotbal CS Colțea 1920 Brașov și ACS Steagul Roșu Brașov au oficializat un parteneriat menit să contribuie la...

Parteneriat pentru dezvoltarea fotbalului juvenil
Baschet: Corona Brașov, deplasare la Constanța
Ştiri locale 17 Aprilie 2025, 11:51

Baschet: Corona Brașov, deplasare la Constanța

Deplasare facilă pentru baschetbaliștii de la Corona Brașov în Liga Națională.   Elevii lui Ionuț Bâscoveanu...

Baschet: Corona Brașov, deplasare la Constanța
Volei masculin: Vicecampioana României, relaxare la Padel Palace, după un sezon stresant!
Ştiri locale 16 Aprilie 2025, 18:30

Volei masculin: Vicecampioana României, relaxare la Padel Palace, după un sezon stresant!

După un sezon intens și plin de provocări, jucătorii echipei de volei de la Corona Brașov au făcut o vizită surpriză la Padel...

Volei masculin: Vicecampioana României, relaxare la Padel Palace, după un sezon stresant!
Volei feminin: Corona Brașov a pierdut finala mică
Ştiri locale 16 Aprilie 2025, 15:57

Volei feminin: Corona Brașov a pierdut finala mică

Echipa de volei feminin Corona Brașov a încheiat pe locul 4 sezonul 2024-2025 al Diviziei A1. Brașovencele au pierdut...

Volei feminin: Corona Brașov a pierdut finala mică
Final în prima ediție a Cupei RAP la șah
Ştiri locale 16 Aprilie 2025, 15:48

Final în prima ediție a Cupei RAP la șah

S-a încheiat prima ediție a Cupei RAP Group la șah, un turneu închis de șah clasic desfășurat la Brașov, în organizarea...

Final în prima ediție a Cupei RAP la șah
Raliu. Andrei Gîrtofan, optimist înaintea Raliului Maramureșului
Ştiri locale 16 Aprilie 2025, 12:34

Raliu. Andrei Gîrtofan, optimist înaintea Raliului Maramureșului

Lider în Campionatul Național de Raliuri după Raliul Harghitei reprezintă debutul de sezon perfect pentru brașoveanul Andrei...

Raliu. Andrei Gîrtofan, optimist înaintea Raliului Maramureșului

Ştiri din Muzică

TROOPER anunță lansarea noului album, „NEUITATE”

Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”

Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie

The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project