Primele puncte din acest sezon pentru Dana Haralambie, în Norvegia
Cupa Mondială la sărituri cu schiurile a debutat în Norvegia, la Lillehammer, acolo unde săceleanca Dana Haralambie a cucerit primele puncte din acest sezon.
07 Decembrie 2022, 08:33
Cupa Mondială la sărituri cu schiurile a debutat în Norvegia, la Lillehammer, acolo unde săceleanca Dana Haralambie a cucerit primele puncte din acest sezon.
Sportiva legitimată la Dinamo Brașov a prin manșa a doua în fiecare concurs și se află în clasamentul general pe locul 27, cu 18 puncte.
“Este perioada de acumulare. Îmi doresc constanță în competiții, pentru că din punct de vedere tehnic am crescut și ne axăm pe obiectivul principal Campionatul Mondial de Seniori de la Planica, ce are loc în februarie. Sperăm că în următoarele competiții la care voi participa o să evoluez constant și o să-mi îmbunătățesc starea de start. Privim înainte și sperăm să facem top 10, ceea ce ne dorim de mult timp”, a spus Dana Haralambie.
După etapele din Norvegia, lidera clasamentului mondial este Eva Pinkelnig din Germania.
Următoarea etapă din Cupa Mondială are loc în Germania, la Titisee Neustadt, pe 10 și 11 decembrie.