Seniori de la ACS Kids Tâmpa Brașov vor juca și în sezonul următor în Liga a 3-a
Cererea "urșilor" de a ocupa unul dintre locurile vacante pentru sezonul 2022/2023 a fost acceptată de Federația Română de Fotbal, astfel că brașovenii vor evolua tot în al treilea eșalon fotbalistic al țării.
20 Iulie 2022, 08:37
Cererea "urșilor" de a ocupa unul dintre locurile vacante pentru sezonul 2022/2023 a fost acceptată de Federația Română de Fotbal, astfel că brașovenii vor evolua tot în al treilea eșalon fotbalistic al țării.
La finalul sezonului trecut, brașovenii pregatiti de Vasile Tatarciuc și Ciprian Anghel au retrogradat după ce au terminat pe ultimul loc în seria a cincea a Ligii a treia. Astfel, în sezonul viitor al celui de-al treilea eșalon fotbalistic, județul Brașov va fi reprezentat de patru echipe: Cetate Râșnov, ACS SR Brașov, Olimpic Zărnești si ACS Kids Tâmpa Brașov.
"Ne bucurăm foarte mult că vom putea să ne continuăm aventura în Liga a 3-a. Copiii noștri au căpătat mai multă experiență în cei doi ani în care am fost prezenți în al treilea eșalon fotbalistic al țării, astfel că ne dorim să nu mai avem emoții în ceea ce privește retrogradarea. Avem în acest moment piramida completă, cu o academie de fotbal în care începem de la 6 ani și terminăm cu echipa de seniori în Liga a 3-a. Nu trebuie uitat că avem și echipe, an de an, în Liga Elitelor, dar și în nou-înființata Ligă de Tineret. Știm că va trebui să ridicăm ștacheta în viitorul sezon de Liga a 3-a, dar avem potențialul și talentul necesare pentru a face asta", a declarat managerul general al Kids Tâmpa Brașov, Nicu Văduva.