Sorina Tîrcă părăsește definitiv Corona Brașov
Jucătoarea de handbal crescută de clubul brașovean și aflată actualmente la Rapid București sub formă de împrumut nu vrea să revină sub Tâmpa.
12 Ianuarie 2022, 05:41
Sorina Tîrcă a plecat la echipa din capitală în vara trecută, moment în care înţelegerea ei cu cei de la Corona Braşov a fost prelungită automat.
În contract există o clauză ce o aduce înapoi pe Sorina în momentul în care trupa de sub Tâmpa revine în prima ligă. Interul liderului din Liga Florilor nu vrea însă să mai joace la Brașov indiferent de circumstanțe și a cerut deja conducerii să rămână la Rapid și în sezonul viitor. Informația a fost confirmată de președintele clubului Corona, Radu Miclăuș.
„Cu Sorina Tîrcă am discutat personal și își dorește să continue la Rapid chiar dacă noi vom reuși să promovăm la finalul sezonului. În situația aceasta vom vedea la momentul respectiv cum se vor finaliza negocierile. Personal sunt de principiu că dacă cineva nu dorește să se afle într-un loc, nu vreau să-l forțez să rămână", a declarat în exclusivitate pentru Radio România Brașov FM, președintele clubului Corona Brașov, Radu Miclăuș.
Sorina Tîrcă, fica Marianei Tîrcă a fost una din handbalistele cu cele mai severe suspendări în urma scandalului de dopaj de la Corona Brașov din toamna anului 2019. Ea a fost suspendată timp de un an și 4 luni. În acest moment Rapid București este pe primul loc în Liga Națională de Handbal Feminin iar Sorina Târcă este una dintre cele mai bune jucătoare din lotul giuleștenilor. Corona Brașov este pe locul 3 în Divizia A.