Stadion de 150 de milioane de lei, cu aproape 10.000 de locuri, la Brașov, până în anul 2026
Brașovul ar putea avea un stadion de fotbal nou. Investiția ar urma să ajungă la o valoare totală de aproape 150 de milioane de lei și ar trebui să fie gata în următoarele 29 de luni.
24 Noiembrie 2023, 18:51
Brașovul ar putea avea un stadion de fotbal nou. Investiția ar urma să ajungă la o valoare totală de aproape 150 de milioane de lei și ar trebui să fie gata în următoarele 29 de luni.
Conform proiectului prezentat de municipalitate, noua arenă va avea parter și două etaje, cu o capacitate totală de aproximativ 9.700 de locuri, pentru spectatori, mass-media, VIP și persoane cu dizabilități. Baza va fi împărțită în 4 corpuri: două tribune și două peluze.
Arena va îndeplini cerințele de acreditare UEFA. Va putea organiza și alte evenimente, nu doar fotbalistice. Unde va fi amplasat noul stadion ne spune Sorin Toarcea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov:
„Propunerea venită de la proiectanți este de a demola Stadionul Tineretului și de a construi în locul acestuia un nou stadion care să respecte toate standardele europene”.
În ședința de plen de săptămâna viitoare vor fi supuși dezbaterii și aprobării indicatorii tehnico-economici ai investiției. Vă reamintim că, după desființarea FC Brașov, municipiul mai are doar două echipe în liga a treia de fotbal: ACS SR Brașov și Kids Tâmpa.