Terapie cu laser intravenos, de la handbal la secția de hochei
În mod oficial cazul terapiei interzise cu laser intravenos de la Corona Brașov s-a extins și la secția de hochei.
23 Ianuarie 2020, 19:24
În mod oficial cazul terapiei interzise cu laser intravenos de la Corona Brașov s-a extins și la secția de hochei.
Anunțul a fost făcut de preşedintele Agenţiei Naţionale Anti-Doping (ANAD), Cristian Balaj, într-o conferință de presă.
La rândul său, președintele Federației Române de Hochei a confirmat informația și a spus că jucătorul în cauză este Huba Borș.
Cei de la ANAD au efectuat și un control la echipa brașoveană, în luna decembrie, și chiar dacă rezultatele au fost negative, fundaşul Coronei Braşov a declarat că a folosit în trecut terapia cu laser intravenos, pentru care jucătoarele echipei de handbal feminin au fost deja suspendate.
Ancheta este în continuare deschisă, iar comisia ce investighează acest caz așteptă acum ca medicul echipei braşovene de hochei să se prezinte la audieri. Următorul termen este stabilit pentru 4 februarie.