Turneul de promovare în Liga Florilor la handbal feminin va fi găzduit de Sala Sporturilor din Brașov
La întrecerile decisive va fi prezentă și Corona Brașov.
18 Aprilie 2023, 15:30
Turneul de promovare în Liga Florilor la handbal feminin va fi găzduit de Sala Sporturilor din Brașov, în perioada 11-14 mai.
La întrecerile decisive va fi prezentă și Corona Brașov, care s-a impus cu autoritate după disputarea meciurilor din sezonul regular al Ligii secunde, seria B, câștigându-și dreptul de a evolua la turneul de baraj.
La acest turneu vor juca primele două echipe din cele trei serii ale Ligii secunde, plus două echipe de pe locurile 3, care au cea mai bună linie de clasament.
De la turneul de baraj vor promova în Liga Florilor primele două clasate, urmând ca echipele de pe locurile 3-4 să susțină alte meciuri de baraj, cu ultimele clasate din Liga Florilor.