Un nou derbi brașovean
Etapa a 9-a, din seria a 5-a, din liga a III-a de fotbal se desfășoară astăzi și sâmbătă și programează un nou derbi brașovean, SR Braşov - Kids Tâmpa.
20 Octombrie 2023, 08:52
Etapa a 9-a, din seria a 5-a, din liga a III-a de fotbal se desfășoară astăzi și sâmbătă și programează un nou derbi brașovean, SR Braşov - Kids Tâmpa.
Partida va avea loc sâmbătă, de la ora 15.00, pe Stadionul "Tineretului" şi îi găsește pe "galben -negrii" pe ultimul loc, fără punct, în timp ce formaţia pregătită de Liviu Negoiţă este pe poziţia a şasea, cu 12 puncte.
În ultimul timp, duelul a devenit unul al orgoliilor alimentat și mai mult în această vară când trei jucători cu experienţă ai SR-ului, portarul Aby Popa şi mijlocaşii Carlo Danciu şi Horia Popa, au trecut în tabăra celor de la Kids.
Runda este deschisă însă astăzi, de la ora 15.00, când Olimpic Zărneşti, locul 2, cu 16 puncte, va juca pe terenul lui AFC Odorheiu Secuiesc.
Vineri va avea loc și duelul dintre Sepsi OSK II Sfântu Gheorghe şi liderul AFC Câmpulung-Muscel.
De pe locul 3 în serie, cu 16 puncte, Olimpic Cetate Râșnov va evolua pe terenul lui KSE Târgu Secuiesc, sâmbătă, de la ora 15.00.
De la aceeași oră, Ciucaş Tărlungeni, echipă pregătită de Ionuţ Mitroi şi Marian Cristescu și aflată pe locul şapte, cu 8 puncte primeşte vizita celor de la Viitorului Curiţa.