Victorii pentru SR Brașov și Kids Tâmpa în meciurile amicale din acest weekend
"Urşii" s-au impus cu 3-2, în deplasare, contra echipei din Liga de Tineret a FCSB.
13 Februarie 2023, 08:31
Echipa din Liga a treia, Kids Tâmpa Braşov, a mai obţinut o victorie în jocurile amicale din 2023.
„Urşii” s-au impus cu 3-2, în deplasare, contra echipei din Liga de Tineret a FCSB.
Covalciuc, Sburlea şi Stoica au fost cei trei marcatori ai trupei pregătite de Vasile Tatarciuc şi Ciprian Anghel.
Următoarea partidă de verificare pentru Kids Tâmpa va fi pe 18 februarie, în deplasare, cu Olimpic Zărneşti, grupare aflată tot în seria a 5-a a Ligii a 3-a.
Într-un alt meci amical, Olimpic Cetate Râşnov a pierdut pe terenul sintetic de la Cheile Grădiştei disputa cu CS Tunari, scor 5-1.
Pentru râșnoveni a punctat în prima repriză Drugă, care a transformat un penalty obținut de Boția.
Partida s-a desfășurat pe durata a două reprize a câte 60 de minute.
De la reluarea pregătirilor, râșnovenii antrenați de Petre Lucian au jucat trei meciuri amicale și au înregistrat o victorie și două înfrângeri.
Tot în acest weekend, SR Braşov a învins-o pe Inter Cristian cu 8-0, într-un meci amical disputat pe terenul formaţiei din Liga a 4-a.
Pentru echipa pregătită de Ionuț Pârvu au marcat Mihai Ion – de trei ori, Andrei Dedu, Dragoş Popa, Ştefan Răchişan, Adrian Stoian și Carlo Danciu.