Viorica Gheorghe, jucătoarea Coronei Brașov, a fost convocată la lotul național de junioare
Viorica Gheorghe, componentă a echipei de junioare 1 de la CSM Corona Brașov, a fost convocată la lotul național de junioare, pentru cantonament și meciurile din Trofeul Carpați.
25 Februarie 2022, 16:40
Viorica Gheorghe, componentă a echipei de junioare 1 de la CSM Corona Brașov, a fost convocată la lotul național de junioare, pentru cantonament și meciurile din Trofeul Carpați.
Aceasta va participa, începând cu 25 februarie, la cantonamentul organizat de Federația Română de Handbal la Râmnicu Vâlcea. Eleva Mihaelei Ciobotaru este obișnuită, deja, cu atmosfera de la lotul de junioare, ea fiind convocată de mai multe ori pentru acțiunile naționalei.
Acțiunea de pregătire centralizată de la Rm. Vâlcea este programată în vederea meciurilor din Trofeul Carpați, competiție care va avea loc între 3 și 6 martie, în aceeași localitate. Echipa de junioare a României va înfrunta echipele Ungariei, Norvegiei și Cehiei.
Trofeul Carpați pentru Tineret se desfășoară tot la Vâlcea, în același interval de timp cu Trofeul Carpați pentru Junioare. Formația noastră de tineret va înfrunta echipele Franței, Danemarcei și Cehiei.