Ana Bogdan, învinsă de Caroline Garcia în runda a doua a turneului de la Roma
Tot ieri, Irina Begu a fost învinsă în turul secund de chinezoaica Xiyu Wang.
12 Mai 2023, 09:16
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan a fost învinsă aseară de Caroline Garcia, cu 6-4, 3-6, 7-5, în runda a doua a turneului de la Roma.
Românca era aproape de victorie, dar a pierdut în cele din urmă după două ore şi 25 de minute.
Tot ieri, Irina Begu a fost învinsă în turul secund de chinezoaica Xiyu Wang, cu 6-4, 7-5, iar Gabriela Ruse a fost întrecută de brazilianca Beatriz Haddad Maia, cu 6-2, 6-3.
Astăzi, Sorana Cîrstea va juca în turul doi împotriva letonei Jelena Ostapenko.
Sursa: Agerpres