Ciclistul zărneștean Eduard Grosu nu va evolua în ediția 2022 a Turului Italiei
Prima competiție ciclistă internațională majoră va avea loc în perioada 6-29 mai.
05 Mai 2022, 12:38
Ciclistul zărneștean Eduard Grosu nu va evolua în ediția 2022 a Turului Italiei.
Prima competiție ciclistă internațională majoră va avea loc în perioada 6-29 mai.
Grosu nu a fost inclus în echipa celor de la Drone Hopper - Androni Giocattoli, din cauza unor probleme medicale.
Cea de-a 105-a ediţie a Turului ciclist al Italiei, în lungime totală de 3.445,6 km, va debuta vineri în Piaţa Eroilor din Budapesta, iar primele trei etape, din totalul de 21, se vor desfăşura pe teritoriul Ungariei.
Cursa va cuprinde două etape de contratimp individual şi şase sosiri în ascensiune, precum şi trei zile de repaus, urmând să se încheie pe 29 mai, la Verona.
La Giro d'Italia 2022 vor participa 22 de echipe compuse din câte opt rutieri.