Echipa de handbal feminin CSM București, lider neînvins în actuala stagiune din Liga Florilor
Echipa de handbal feminin CSM București a învins Dunărea Brăila, scor 29-24, în etapa a 23-a din Liga Florilor.
24 Aprilie 2023, 11:01
Echipa de handbal feminin CSM București a învins Dunărea Brăila, scor 29-24, în etapa a 23-a din Liga Florilor și și-a asigurat matematic un nou titlu de campioană.
Lider neînvins în actuala stagiune, CSM București are 22 de victorii și un singur rezultat de egalitate în cele 23 de etape disputate și a acumulat 67 de puncte, cu 15 mai mult decât Rapid București, care are însă două partide în minus.
Pentru CSM București urmează dubla cu Esbjerg, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, pe 30 aprilie și 7 mai.