Echipa națională de fotbal a Italiei, învinsă de Anglia într-un meci din Grupa C a preliminariilor EURO 2024
Echipa națională de fotbal a Italiei, campioana continentală, a fost învinsă de Anglia cu scorul de 2-1, într-un meci din Grupa C a preliminariilor EURO 2024.
24 Martie 2023, 08:10
Echipa națională de fotbal a Italiei, campioana continentală, a fost învinsă de Anglia cu scorul de 2-1, pe Stadionul ''Diego Armando Maradona'' din Napoli, într-un meci din Grupa C a preliminariilor EURO 2024.
Selecţionata Albionului s-a impus prin golurile marcate de Declan Rice şi Harry Kane.
Pentru italieni a înscris debutantul Mateo Retegui.
Kane a devenit golgheterul all-time al naţionalei engleze, cu 54 de goluri, depăşind performanţa deţinută de Wayne Rooney, 53 goluri.
În aceeași grupă, Macedonia de Nord a trecut de Malta cu 2-1.
În alte meciuri, Danemarca a dispus de Finlanda cu 3-1, toate golurile gazdelor fiind reuşite de atacantul Rasmus Hojlund, iar Portugalia a câştigat confortabil cu Liechtensteinul, scor 4-0, prin golurile marcate de Joao Cancelo, Bernardo Silva şi Cristiano Ronaldo, o dublă.
Ronaldo deţine acum recordul atât pentru numărul de selecţii la o echipă naţională -197, cât şi de goluri -120.