Echipa naţională de minifotbal a României, locul patru la turneul desfăşurat la Galanta, în Slovacia
Echipa naţională de minifotbal a României s-a clasat pe locul patru la turneul desfăşurat la Galanta, în Slovacia, EMF Nations Games.
10 Mai 2023, 16:38
Echipa naţională de minifotbal a României s-a clasat pe locul patru la turneul desfăşurat la Galanta, în Slovacia, EMF Nations Games, potrivit unui comunicat remis Agerpres.
Echipa pregătită de Virgil Bejenaru a fost foarte aproape de calificarea în finală, cedând în semifinale la loviturile de la 7 metri (1-3) în faţa viitoarei câştigătoare, echipa Statelor Unite.
România a făcut parte din Grupa B, alături de Slovacia şi de Anglia, iar în cealaltă grupă au evoluat Ungaria, Bulgaria şi SUA.
România se pregăteşte pentru Cupa Mondială din Emiratele Arabe Unite, de la Ras al Khaimah, de la finele lunii octombrie.
România, care a câştigat şase titluri de campioană continentală în perioada 2010-2015, iar la ultimele ediţii a fost vicecampioană (2018, 2022), a fost medaliată cu bronz la ultimul Mondial, în 2019, în Australia.