Jocurile Olimpice de la Beijing, la final
În ultima zi de întreceri, România va fi reprezentatăîn proba de bob 4 persoane.
19 Februarie 2022, 14:36
Ceremonia de închidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing va fi transmisă duminică, de la ora 14.00, în direct de TVR 1.
În ultima zi de întreceri, România va fi reprezentată în proba de bob 4 persoane, manşa 4 - cu participarea sportivilor români Mihai Tentea, Ciprian Daroczi, Raul Dobre şi Cristian Radu.
Comitetul Olimpic și Sportiv Român a desemnat și sportivul care va fi port-drapel la Festivitatea de închidere a Jocurilor Olimpice de la Beijing. Este vorba despre Andreea Grecu, pilotul de bob care în China a participat și în cursele de monobob, dar și în cea de bob 2 persoane, alături de împingătoarea Katharina Wick.