Manchester City s-a calificat în finala Ligii Campionilor
Manchester City a învins-o pe Real Madrid, cu scorul de 4-0, în manşa secundă a semifinalelor.
18 Mai 2023, 08:38
Manchester City s-a calificat în a doua sa finală în Liga Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Real Madrid, cu scorul de 4-0, în manşa secundă a semifinalelor.
Bernardo Silva cu o dublă în prima repriză, Eder Militao – autogol şi Julian Alvarez au înscris în victoria echipei antrenate de Pep Guardiola.
Manchester City va juca a doua sa finală în Champions League, pe 10 iunie, la Istanbul, contra italienilor de la Inter Milano.
Pep Guardiola a câştigat ultima dată Liga Campionilor în 2011, pe când o pregătea pe FC Barcelona.
Carlo Ancelotti, antrenorul spaniolilor, a stabilit miercuri seara un record la numărul de meciuri ca antrenor în Champions League, 191.