Meciuri amânate în etapa a 5-a a Superligii de fotbal
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat că a decis amânarea partidelor echipelor care vor reprezenta România în turul al treilea preliminar al Europa Conference League.
04 August 2023, 20:06
Liga Profesionistă de Fotbal a anunţat pe site-ul oficial că a decis amânarea partidelor echipelor Farul Constanţa, Sepsi OSK şi FCSB, care vor reprezenta România în turul al treilea preliminar al Europa Conference League, din etapa a 5-a a Superligii.
Astfel, meciurile FC Hermannstadt - FCSB, CFR Cluj - Sepsi OSK Sfântu Gheorghe şi Farul Constanţa - UTA, din etapa a 5-a, se vor disputa la date ce vor fi ulterior comunicate.
Prin solicitarea de amânare a partidelor, cele trei reprezentante ale României şi-au asumat disputarea acestor meciuri fără jucători care vor fi convocaţi la loturile naţionale.