Ascultă Radio România Brașov FM Live

Patru românce, pe tabloul feminin al calificărilor de la Roland Garros

Începe turneul de Grand Slam de la Paris.

Sursa foto: arhivă / pixabay.com

22 Mai 2023, 11:05

Începe turneul de Grand Slam de la Paris.

Pe tabloul femin al calificărilor de la Roland Garros sunt patru jucătoare din România.

Miriam Bulgaru, poziția 232 WTA, va juca în prima rundă împotriva rusoaicei Ekaterina Makarova, locul 225 în clasamentul mondial.

Alexandra Cadanțu-Ignatik, poziția 260 WTA, o întâlnește pe ucraineanca Daniela Yastremska, locul 144 WTA.

Avem și un duel românesc în primul tur al calificărilor.

Pe zgura de la Paris, Gabriela Ruse, 156 WTA, și Jaqueline Cristian, 128 WTA, se luptă pentru un loc în faza următoare a competiției.

Pe tabloul principal de simplu de la Roland Garros au fost direct acceptate Irina Camelia Begu, 27 WTA, Sorana Cîrstea, 31 WTA, Ana Bogdan, 60 WTA, și Patricia Țig, care a folosit regula clasamentului protejat.

Avem și un reprezentat în calificările pentru tabloul masculin.

Nicholas David Ionel, în vârstă de 20 de ani, locul 196 ATP, va evolua în prima rundă împotriva belgianului Gauthier Onclin, locul 206 ATP.

Fotbal feminin: Alina Pleșu, la centru într-o semifinală de Liga Campionilor
Știri naționale 17 Aprilie 2025, 12:22

Fotbal feminin: Alina Pleșu, la centru într-o semifinală de Liga Campionilor

Alina Peşu va conduce o semifinală a Ligii Campionilor la fotbal feminin, alături de alţi doi arbitri români, Daniela...

Fotbal feminin: Alina Pleșu, la centru într-o semifinală de Liga Campionilor
Final de sezon interesant în handbalul feminin românesc!
Știri naționale 16 Aprilie 2025, 18:19

Final de sezon interesant în handbalul feminin românesc!

După un sezon de excepție, fetele de la Corona Brașov se află în luptă pentru o revenire în cupele europene, cu șanse reale...

Final de sezon interesant în handbalul feminin românesc!
Haltere. Andreea Cotruța, „aur” la Europenele de la Chișinău
Știri naționale 16 Aprilie 2025, 09:23

Haltere. Andreea Cotruța, „aur” la Europenele de la Chișinău

Sportiva română Andreea Cotruța, legitimată la CS Botoșani, a cucerit o medalie de aur și două de argint la categoria 59 kg,...

Haltere. Andreea Cotruța, „aur” la Europenele de la Chișinău
Fotbal: România și-a aflat adversarele din grupa de la EURO U19
Știri naționale 15 Aprilie 2025, 13:18

Fotbal: România și-a aflat adversarele din grupa de la EURO U19

Selecționata de fotbal a României a fost repartizată în Grupa A, alături de Danemarca, Spania și Muntenegru, la...

Fotbal: România și-a aflat adversarele din grupa de la EURO U19
Volei feminin: CSM Alba-Blaj este noua campioană a României
Știri naționale 15 Aprilie 2025, 09:21

Volei feminin: CSM Alba-Blaj este noua campioană a României

În finala mică a competiției, Corona Brașov va evolua miercuri, la București, contra celor de la Dinamo.

Volei feminin: CSM Alba-Blaj este noua campioană a României
Fotbal: CFR Cluj - Rapid 1-1, în Superligă VIDEO
Știri naționale 15 Aprilie 2025, 09:07

Fotbal: CFR Cluj - Rapid 1-1, în Superligă VIDEO

CFR Cluj a terminat la egalitate cu Rapid București, 1-1, luni seara, pe teren propriu, într-un meci din etapa a patra...

Fotbal: CFR Cluj - Rapid 1-1, în Superligă VIDEO
Fotbal. Oțelul Galați, succes la Botoșani
Știri naționale 14 Aprilie 2025, 21:26

Fotbal. Oțelul Galați, succes la Botoșani

Oțelul Galați, echipă antrenată de brașoveanul Laszlo Balint, a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 1-0, luni, în deplasare,...

Fotbal. Oțelul Galați, succes la Botoșani
Haltere: Trei medalii de aur pentru MIhaela Cambei
Știri naționale 14 Aprilie 2025, 08:06

Haltere: Trei medalii de aur pentru MIhaela Cambei

Mihaela Cambei a avut o evoluţie foarte bună la Campionatele Europene de haltere de la Chişinău unde a cucerit trei medalii...

Haltere: Trei medalii de aur pentru MIhaela Cambei

Ştiri din Muzică

TROOPER anunță lansarea noului album, „NEUITATE”

Nicole Cherry și Silviu Mircescu dau voce personajelor din animația „Prințesa și grădinarul”

Jennifer Lopez vine în Piața Constituției, pe 27 iulie

The Avener revine cu noul single „Lunae Veritatis (Stay)”, în colaborare cu Drax Project