Poli Iași și Oțelul Galați promovează, Dinamo București și Gloria Buzău merg la baraj
Poli Iași și Oțelul Galați sunt cele două echipe promovate în acest sezon din Liga a doua de fotbal în Superligă.
21 Mai 2023, 19:59
Poli Iași și Oțelul Galați sunt cele două echipe promovate în acest sezon din Liga a doua de fotbal în Superligă.
Poli Iași - Dinamo Bucureşti, Oțelul Galați - Unirea Dej 1-0 și CSA Steaua Bucureşti - Gloria Buzău 4-2 au fost rezultatele ultimei runde din play-off care au stabilit clasamentul final în eșalonul secund.
Dacă gruparea din Iași era deja promovată, gălățenii au reușit revenirea în primul eșalon după o pauză de 8 ani cu succesul de duminică.
În urma rezultatelor din Liga secundă cele două echipe care vor merge în barajul de promovare sunt în acest moment Dinamo București și Gloria Buzău. Cele două dueluri contra echipelor din SuperLigă se vor desfășura pe 27 mai și 3 iunie după programul UTA Arad - Gloria Buzău și FC Argeș - Dinamo Bucureşti.
Tragerea la sorţi pentru stabilirea echipelor gazdă în prima manșă din baraj va avea loc luni.