România va organiza EURO U19, în 2021
Comitetul Executiv al UEFA a anunțat că România va organiza EURO U19, în 2021, naționala României fiind astfel direct calificată, din postura de gazdă.
25 Septembrie 2019, 09:03
Comitetul Executiv al UEFA a anunțat că România va organiza EURO U19, în 2021, naționala României fiind astfel direct calificată, din postura de gazdă.
Turneul va avea loc în iulie 2021 și va avea 8 echipe la start.
Cele mai mari șanse să organizeze meciurile le au stadioanele Steaua, Giulești, Arena Națională, toate din București și Ilie Oană, din Ploiești.
Din 2002, de când s-a introdus categoria sub 19 ani la națională, România a mai organizat o singură dată turneul, în 2011. Atunci, „tricolorii” au terminat pe ultimul loc în grupă, cu un punct.
În prezent, România U19 este antrenată de Laurențiu Roșu și debutează în octombrie în calificările pentru EURO 2020, urmând să înfrunte Serbia, Spania și Lituania.