Situație fără precedent în hocheiul românesc
Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a anunţat că a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sporturilor privind finanţarea programelor sportive de utilitate.
16 Noiembrie 2022, 10:50
Situație fără precedent în hocheiul românesc. Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă a anunţat, printr-un comunicat, că a denunţat unilateral contractul cu Ministerul Sporturilor privind finanţarea programelor sportive de utilitate.
Totul se întâmplă în contextul în care Ministerul Sportului a luat decizia de suspendare a efectelor alegerilor din Federaţia Română de Hochei pe Gheaţă, în urma unor controale, această hotărâre fiind considerată de federație, o "imixtiune" în treburile interne, deoarece există deja pe rolul instanţelor de judecată o contestaţie depusă de mai multe cluburi.
Preşedintele Federaţiei Române de Hochei pe Gheaţă, Alexandru Hălăucă, a câştigat, la 15 septembrie, un nou mandat la conducerea instituţiei, fiind votat, în cadrul Adunării Generale de Alegeri, de 9 dintre cele 13 cluburi cu drept de vot.
Renunțând la finanțare Federația Română de Hochei risca în acest fel sa nu mai poată participa la competițiile internaționale.
Sursa foto: arhivă / Facebook / Brasov Wolves