Volei feminin: CSM Alba-Blaj este noua campioană a României
În finala mică a competiției, Corona Brașov va evolua miercuri, la București, contra celor de la Dinamo.

Articol de Adrian Susanu, 15 Aprilie 2025, 09:21
CSM Volei Alba-Blaj a câștigat al optulea său titlu de campioană națională la volei feminin, după ce a învins-o pe CSO Voluntari 2005 cu scorul de 3-1, luni seara, în deplasare, în al patrulea meci al finalei Divizia A1.
Internaționala franceză de origine română Amelie Rotar, cu 30 de puncte, a fost cea mai bună jucătoare a echipei din Blaj. De la campioana de anul trecut s-a remarcat Rodica Buterez - 16 puncte.
Într-o reeditare a finalei de anul trecut, CSM Volei Alba-Blaj a pierdut primul meci al finalei, acasă, cu 2-3, dar apoi s-a impus în al doilea cu 3-0.
Echipa ardeleană a câștigat ambele partide de la Voluntari, cu 3-0 și 3-1, ieșind învingătoare la general cu 3-1, după formatul cel mai bun din cinci partide. Volei Alba-Blaj a mai cucerit în acest sezon și Cupa României și a jucat finala Cupei CEV. În finala mică a competiției Corona Brașov va evolua miercuri, la București, contra celor de la Dinamo, în meciul decisiv al seriei, cu finala aflată la egalitate, 2 la 2, după victoriile din weekendul trecut pentru brașovence.
CITEȘTE ȘI: Fotbal: CFR Cluj - Rapid 1-1, în Superligă VIDEO