1,5 milioane de euro, veniturile Universității Transilvania din activitatea de cercetare
Aproximativ 1,5 milioane de euro a fost cuantumul la care s-au ridicat veniturile din activitatea de cercetare la Universitatea Transilvania din Brașov.
07 Noiembrie 2022, 08:20
Aproximativ 1,5 milioane de euro a fost cuantumul la care s-au ridicat veniturile din activitatea de cercetare la Universitatea Transilvania din Brașov.
Suma este pentru anul 2021, dar proiecțiile arată că ea se va menține și în acest an universitar.
Cea mai consistentă parte vine prin proiecte și granturi, însă există o alocare de la Ministerul Educației.
“Este un fond care este alocat de 2 ani de Ministerul Educației, în baza unei metodologii naționale. Anul acesta universitate a primit peste 4 milioane de lei din acest fond. Sunt o serie de criterii pe baza cărora se alocă acești bani. Noi ne-am poziționat foarte bine la nivel național, deci aceasta este o sursă. Și cea de-a doua, să zicem ce-a tradițională de finanțare a cercetării în universitățile românești este cea dată de bugetul granturilor, proiectelor, contractelor de finanțare, a banilor obținuți prin competiții - fie că vorbim de competiții naționale, fie că vorbim de competiții internaționale. Acești bani vor fi cheltuiți și sunt cheltuiți conform bugetelor aprobate și regulilor fiecărei competiții în parte”, a precizat prof.dr. Carmen Buzea, prorector cu activitatea de cercetare științifică și informatizarea.
Din totalul granturilor, valoarea contractelor cu industria este însă mult mai mică, de aproximativ 200.000 de euro.