100 de copaci, plantați astăzi, la Sânpetru
Acţiunea este a treia de acest fel din comună şi a fost organizată cu sprijinul "Plantează România".
12 Noiembrie 2022, 11:56
Nu mai puțin de o sută de tei sunt plantați, astăzi, la Sânpetru. Zeci de voluntari au luat la pas principalele străzi din comună, pentru a planta copaci. Cu hârleţe, lopeţi şi mănuşi, localnicii au răspuns cu interes acţiunii de plantare pe străzile ce duc spre Braşov, Hărman şi Bod. "E foarte important, am venit împreună cu copiii tocmai pentru a-și însuși importanța contribuției în societate. E foarte ușor, important e să vii cu inima deschisă, cu energie și cu dorință de a dărui", a precizat o localnică. "Am venit și cu nepoții, ca să ne bucurăm. Fiecare contribuim cu ceea ce putem și sperăm să dea roade foarte frumoase după mâna noastră. În dreptul cofetăriei, de câte ori o să trec o să mă gândesc, uite copacul ăsta e pus de mine", spune un alt voluntar. Acţiunea este a treia de acest fel din comună şi a fost organizată cu sprijinul "Plantează România". "Zilele trecute, s-au format niște echipe care au marcat locurile, am încercat să măsurăm puțin ca să nu plantăm haotic, iar acum plantarea se va face după aceste marcaje. Ne bucurăm că au venit foarte mulți voluntari și sperăm ca în scurt timp comuna Sânpetru să fie verde, plină de arbori care să ne și umbrească pe timp de vară și să avem și anumite beneficii pentru întreaga comunitate", a subliniat primarul comunei Sânpetru, Marian Arhire.