13 urși au fost prinși și relocați din orașul Brașov, în 3 ani
13 urși au fost prinși și relocați din orașul Brașov, în 3 ani de zile, de când legislația s-a schimbat, iar atribuția de alungare sau relocare a lor din zona locuită a intrat în sarcina muncipalității.
02 Iunie 2023, 11:47
13 urși au fost prinși și relocați din orașul Brașov, în 3 ani de zile, de când legislația s-a schimbat, iar atribuția de alungare sau relocare a lor din zona locuită a intrat în sarcina muncipalității.
Capturarea se face cu ajutorul unei capcane. În prezent, o astfel de capcană este în zona Răcădău.
”Am avut 61 de alungări prin metode acustice, optice sau prin alte metode. Au fost șase intervenții de capturare a urșilor și relocare, având în vedere că am avut și situații cu ursoaice cu pui. În total au fost relocați 13 urși, în cei 3 ani, cei mai mulți în 2021. Anul acesta am avut o singură relocare, dar având în vedere că sunt sesizări în continuare în anumite zone, echipa de intervenție va monitoriza zonele și, dacă este cazul, va captura și va reloca urșii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Brașov, Sorin Toarcea.
Soluţia amplasării unei capcane a fost agreată la recomandarea specialiştilor de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea" (INCDS).
Specialiștii vă reamintesc ca, în cazul în care vdeți un urs, să sunați la 112. Nu încercați să vă apropiați de el, să îi faceți fotografie, nu îi oferiți mâncare!