16 percheziții într-un dosar penal deschis pentru proxenetism, camătă și șantaj
Oamenii legii au efectuat, marți, 16 percheziții domiciliare, în județele Brașov, Argeș, Prahova, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, precum șantaj, camătă sau proxenetism.
24 Octombrie 2023, 22:56
Oamenii legii au efectuat, marți, 16 percheziții domiciliare în județele Brașov, Argeș, Prahova, Ilfov și în municipiul București, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, precum șantaj, camătă sau proxenetism.
“Din cercetări a reieșit faptul că, în perioada ianuarie-octombrie 2023, persoanele bănuite de proxenetism, ar fi înlesnit practicarea prostituției de către mai multe femei, atât pe raza județului Brașov, cât și în alte județe. De asemenea, una dintre persoanele bănuite de săvârșirea infracțiunii de camătă ar fi acordat împrumuturi, percepând o dobândă cuprinsă între 20%-40%, iar în cazul uneia dintre persoanele bănuite s-a stabilit faptul că aceasta ar fi condus un autovehicul pe drumurile publice fără a deține permis de conducere”, se arată într-un comunicat al IPJ Brașov.
Două dintre persoanele bănuite ar fi recurs la șantaj și amenințări pentru a obține sume de bani necuvenite.
De asemenea, au fost vizate persoane care ofereau spre închiriere, în regim hotelier, diverse locații din municipiu, unde s-ar fi desfășurat activități de prostituție.
“Acestea fiind cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism sub forma înlesnirii și obținerii de foloase patrimoniale de pe urma practicării prostituției. Nu în ultimul rând, au fost vizate și persoanele care ar fi înlesnit practicarea prostituției prin transportarea femeilor către locațiile clienților și ar fi obținut în acest mod foloase patrimoniale”, se menționează în comunicat.
Cu ocazia desfășurării perchezițiilor au fost ridicate, printre altele, un autoturism, dar și bijuterii și sume de bani în valoare de aproximativ 150.000 de lei.
17 persoane au fost conduse la audieri. Față de 9 s-a pus în mișcare urmărirea penală.
„7 dintre acestea au fost reținute pentru o perioadă de 24 de ore și introduse în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Brașov, iar pentru celelalte 2 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Persoanele reținute urmează a fi prezentate de către procurorul de caz în cursul zilei de mâine, 25 octombrie, în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu prupunerea de arestare preventivă”.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.