2 iunie - Ziua Națională a Adopției. Creștere a numărul de adopții la Brașov
Protecția Copilului Brașov anunță că, în primele 5 luni ale acestui an, a înregistrat o creștere cu 50% a numărului de adopții, față de aceeași perioadă a anului trecut.
02 Iunie 2022, 15:20
2 iunie este Ziua Națională a Adopției, iar Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Brașov amintește că nu întâmplător această zi este imediat după Ziua Copilului.
Pentru orice copil este extrem de important să crească într-o familie în care se simte iubit și protejat. În acest scop, Protecția Copilului Brașov anunță că, în primele 5 luni ale acestui an, a înregistrat o creștere cu 50% a numărului de adopții, față de aceeași perioadă a anului trecut.
“La nivelul DGASPC Brașov, în perioada 1 ianuarie – 31 mai 2022 au fost finalizate procedurile de adopție pentru 28 de copii. 36 de familii au primit atestatul de familii adoptatoare și 22 de familii de brașoveni au depus cerere în vederea eliberării atestatului de familie adoptatoare. De asemenea, pentru 56 de copii este deschisă procedura de adopție, dintre aceștia 42 aflându-se în categoria copiilor greu adoptabili”, a precizat purtătorul de cuvânt al DGASPC Brașov, Lidia Mailat.
În cursul anului 2021, în evidența Biroului Adopții au fost 49 de copii pentru care s-au făcut demersuri pentru identificarea unei familii potențial adoptive. Dintre aceștia, 40 au avut statut de copii greu adoptabili.
Tot în 2021, a fost încuviințată adopția pentru 62 de copii. Aceasta înseamnă o creștere de 50% față de 2020, când a fost încuviințată adopția pentru 41 de copii.